GÂNDUL LIVE. Alexandru Păunescu, președintele CSALB: „Concilierea este gratuită, băncile suportă cheltuielile legate de soluționarea unui dosar” / Câți români cer negocieri cu instituțiile bancare

Publicat: 18/05/2020, 13:19
Actualizat: 18/05/2020, 15:00

Alexandru Păunescu, președintele CSALB (Centrul pentru Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar), a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre numărul românilor care au solicitat amânarea ratelor la bănci în perioada stării de urgență, respectiv a stării de alertă.

„Nu aș zice mediere, ci conciliere, compromis, pentru că există o mică mare diferență între mediere și conciliere.

Situația a fost cam așa: De la începutul anului până la declanșarea pandemiei am avut aproximativ 41 cereri pe săptămână. După pandemie a fost o perioadă de scădere a numărului, 30-31 cereri pe săptămână.

În ultimele 3 săptămâni, am primit 122 cereri, un record absolut în cei 4 ani de funcționare, iar săptămâna trecută am primit 80 de cereri pentru amânarea ratelor. Funcționăm în parametri normali, pentru că modalitatea de lucru este online sau telefonic. Nu facem decât să continuăm modul normal de funcționare adoptat anterior.

Păunescu: Noi nu câștigăm nimic dintr-un număr mai mare sau mic de cereri

Anul ăsta am primit deja 908 cereri, am trecut de la o medie de 30 la o medie de 48 cereri pe săptămână, oamenii au luat la cunoștință de existența centrului. Noi nu câștigăm nimic dintr-un număr mai mare sau mic de cereri. Concilierea este gratuită, băncile sunt cele care suportă cheltuielile legate de soluționarea unui dosar.

Ne bucură că în urma campaniei noastre oamenii au aflat de existența noastră. 20% din cereri din ultimele săptămâni sunt legate de amânarea plății ratelor potrivit ordonanței 37. Dacă sunt cereri mai complexe, pot fi disjunse”, a declarat Alexandru Păunescu la GÂNDUL LIVE.

Ce fel de probleme sunt reclamate la centru

La Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar pot fi reclamate toate problemele care ar putea apărea între o instituție financiară și un beneficiar al acesteia.

De la chestiuni ce țin de comisioane, rate, dobânzi, la anumite clauze care pot părea abuzive sau returnarea unor comisioane de administrare a conturilor.

Așadar, tot felul de probleme, ce țin atât de domeniul financiar, cât și de cel administrativ pot fi rezolvate apelând la CSALB.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...